In urma cu doar cateva zile am participat la prima editie a Galei CEO Awards, organizata de Business Magazin, un eveniment care i-a adus laolalta pe unii dintre cei mai admirati si puternici oameni din mediul de afaceri din Romania. Pe copertile revistelor, intre cifrele de afaceri, intre previziuni si estimari acesti oameni par a fi de fier. Cu siguranta sunt oameni care au de partea lor un curaj nestavilit, un sentiment profund al responsabilitatii, al atator decizii si oameni care depind de ei. Un eveniment foarte reusit si binevenit in peisajul de afaceri romanesc!

In luna mai a acestui an, Trainart, impreuna cu regizorul si trainerul Dan Vasile, a conceput un program special de antrenare a intuitiei prin tehnici teatrale specifice, croit pentru “arhitectii” mediului de afaceri.

Dupa 6 luni de la lansarea acestui laborator experiential, am reusit sa il confiscam pe Dan Vasile, dintre spectacole si carti ca sa ne vorbeasca despre binomul CEO-Regizor, despre fatetele celor doi conducatori, despre legatura dintre ei si despre cum un om de arta poate fi “dascal de intuitie” pentru managementul de varf.  

Ce te-a determinat sa te urci pe scena teatrului si de ce in calitate de regizor?

“Regia imi place mai mult decat actoria. Asta era ceea ce ma atragea la teatru, puterea de a crea realitati, lumi, de a simti ca in conventia pe care o creezi tu, lucrurile se intampla asa cum vrei”.

Initial am vrut sa devin cantaret, am vrut sa devin Angela Similea si pentru ca mi-am dat seama ca iti trebuie voce pentru asta, am renuntat. Cand eram in Deva, la un club de canto, m-am intalnit cu o domnisoara care mi-a spus ca ea face canto, dar si teatru. Atunci am auzit pentru prima data cuvantul “teatru”. M-am apucat de teatru, am vrut sa fac un club in liceu, am pus un afis, n-a venit nimeni. M-am dus dupa aceea la un profesor de limba romana care avea deja un club de teatru, nu m-am inteles cu oamenii de acolo pentru ca faceau un teatru care nu ma motiva; era o literatura putin pusa in scena. In clasa a X-a, am stiut precis ca am sa dau la teatru, la actorie. La prima incercare am picat cu succes si am inceput stagiul militar. Mai aveam doar 2 luni pana la finalul armatei cand am vazut un anunt la teatrul din Petrosani. Se scoteau posturi de netitrati. M-am prezentat, am luat un post si am fost un an de zile actor corp ansamblu la teatrul din Petrosani. Am jucat furnicute, pe Stefan cel Mare, pe Greuceanu. Pe urma, am dat din nou la facultate si din nou am esuat, insa am intrat la actorie la particular la clasa domnului Eusebiu Stefanescu. Atunci a inceput revolutia mea personala. Am venit in Bucuresti si am lucrat la Teatrul National in spectacole realizate de Beatrice Bleontz, Victor Frunza, am facut televiziune, am jucat in filmele unor colegi de an de la regie. Din anul al II-lea mi-am dat seama ca regia imi place mai mult decat actoria. Asta era ceea ce ma atragea la teatru, puterea de a crea realitati, lumi, de a simti ca in conventia pe care o creezi tu lucrurile se intampla asa cum vrei. Cand eram in al treilea an la actorie, am dat la regie pentru prima data, la stat. Imi incercam puterile, pentru ca la momentul acela “la stat” era un bastion de neatins. Am picat. Atunci am invatat foarte multe despre mine. Am invatat ca mi-e teama, ca aveam emotii, ma intrebam ce regizor voi fi eu? Imi imaginam regizorul ca pe cineva cu mana de fier, ceea ce in mare parte e adevarat. Acum, dupa multi ani, pot sa spun asta. Dar, in al doilea an, am intrat. Vroiam sa nu mai dau, dar m-am dus cu o relaxare totala pentru ca stiam ca nu o sa iau. Tocmai ma insurasem in anul acela si ma gandeam daca sa imi platesc admiterea, echivalentul unei perechi de pantofi care imi placeau foarte mult. Dar, proaspata mea sotie mi-a spus “Dan, fii consecvent, du-te si da din nou”. Si atunci am intrat. Este exact ceea ce se intampla in jocurile de improvizatie. Pentru ca in momentul in care te concentrezi pe ceva care este in afara ta, uiti de problemele tale, de gandurile tale, si toata intuitia ta isi da drumul. Eu, unul, nu sunt capabil sa fac decat lucrurile care ma pasioneaza, care ma ard, pentru care nu dorm noaptea si nu este o metafora.

Cum te-a transformat meseria de regizor?

“ Pentru mine, meseria, dincolo de boem si de    arta, inseamna disciplina; chiar in creativitate exista disciplina”.

Lla inceput eram balbait, preferam sa stau in casa si sa scriu versuri si nu interactionam cu nimeni, eram o fiinta asociala. Incetul cu incetul am inceput sa ies din mine, sa relationez, sa ascult fara sa ma gandesc la mine. Ulterior, acest lucru m-a dus spre zona de training, in care nu mai este importanta parerea ta, input-ul tau ci ceea ce se intampla cu participantul. Pentru mine, meseria, dincolo de boem si de arta, inseamna disciplina; chiar in creativitate exista disciplina.

CEO-ul este mai degraba actor sau regizor?

“CEO-ul este regizor!”

Nu am fost niciodata in postura unui CEO, dar pot sa presupun ca si un CEO, la fel ca un regizor, este pus in situatii critice. Si regizorul lucreaza cu mai multe departamente, unul de costume, unul e decor, oameni care se ocupa de scenotehnica, regizorul nu lucreaza doar cu actorii. Coordonarea echipei, gestionarea dinamicii ei pentru a obtine un rezultat este similar. CEO-ul este regizor! Actorul este o bucata dintr-un mecanism complex, ca un ceasornic. Imaginea de ansamblu apartine ceasornicarului, cel care unge mecanismul, il regleaza, are grija de el.

In lucrul cu managementul de varf, care sunt principalele provocari? Cum ai facut trecerea de la actori la oameni de management?

“Este diferenta de paradigma. Atunci cand lucrez cu actori, ei  asteapta de la mine indicatii, se asteapta ca eu sa gestionez intregul proces”.

Este diferenta de paradigma. Atunci cand lucrez cu actori, ei  asteapta de la mine indicatii, se asteapta ca eu sa gestionez intregul proces si sa stiu ce am eu in cap, caci de aceea am venit cu proiectul, de aceea a fost acceptat. Apoi, nu a fost din prima, eu am facut trecerea prin zona de business prin publicitate unde am intalnit clienti, unde am inteles niste rigori de comunicare in ceea ce inseamna business-ul, apoi am trecut prin televiziune.

Stii care este target-ul principal in meseria mea de regizor? Target-ul principal sunt eu. Adica eu fac un spectacol pentru ca mi-l doresc foarte mult. Il fac pentru ca eu sa pot dormi linistit noaptea, pentru ca m-am eliberat de acea presiune fantastica. Insa, in zona de business, target-ul sunt ceilalti, nu eu. Atunci am invatat sa imi aduc toate cunostintele in sprijinul lor si atunci, dintr-o data, stiam ca nu mai este vorba despre mine. Managerii generali stiu ca training-ul le apartine si ca eu nu fac decat sa facilitez niste experiente. Atunci a intervenit si la mine un soi de relaxare pe care nu o am in lucrul cu actorul, de exemplu.

Cum se dezvolta intuitia prin arta teatrala?

“Daca te arunci inainte cu dezinvoltura, cu frumusetea propriului eu, poti gasi lucruri mult mai frumoase decat daca incerci sa cauti o simpla aprobare”.

In momentul in care iesim sa experimentam in mediu, si asta facem in fiecare zi a vietii noastre, suntem crescuti intr-o cultura care cauta aprobarea, care te forteaza sa cauti aprobarea, o autoritate care sa te valideze, si atunci, in cautarea aprobarii, tot procesul tau este pervertit. Tu nu mai cauti sa faci cel mai bun lucru al tau, ci cauti aprobarea cuiva care sa verifice daca lucrul acela al tau a fost bun. Cand, de fapt, daca te arunci inainte cu dezinvoltura, cu frumusetea propriului eu, poti gasi lucruri mult mai frumoase decat daca incerci sa cauti o simpla aprobare. Cautarea aprobarii este cea care genereaza stres si care blocheaza intuitia. Este ceea ce in procesul de management sau in viata unui CEO banuiesc ca se intampla foarte des, pentru ca lucrurile pe care le face trebuie sa fie validate de planul de management, de consiliul de administratie. In plus, a venit si criza aceasta peste noi care nu mai valideaza nimic. Intuitia este cea care, mai ales in vremuri de restriste, te scoate din impas si iti sugereaza solutia pe care, daca esti capabil sa o folosesti, esti cu mult inaintea celorlalti. Altfel intri in ceea ce inseamna “karaoke capitalism”, si nu faci decat sa oferi idei de mana a doua si sa astepti validari la mana a doua de la oameni care nici ei nu stiu foarte multe lucruri despre anumite situatii. Este o zona de indrazneala care iese numai din relationarea directa, onesta cu ceilalti, fara presiuni suplimentare. Iesim din zona de dictator in care eu iti spun ce sa faci si te invit, iti sugerez, anumite situatii in care tu intri, te joci, pentru ca jocul este ceva care nu trebuie, si care pune la un loc toate atributele fiintei umane. In joc nu mai cauti aprobare, esti intr-un mediu sigur, si in momentul in care ai terminat jocul, ceva s-a repus la loc in tine. Puzzle-ul in care te-ai spart dupa ani de munca, de stres, se reface si devine un tot in care nu mai vezi cusaturile si atunci poti genera solutii cu adevarat ingenioase.

De ce ai spus “da” proiectului initiat de Trainart?

Eu cu Adriana ne stiam mai demult si imi suna foarte bine Trainart. In plus, mi-a placut foarte mult ideea de nisa, de training prin arta, pentru ca este ceva ce se practica din ce in ce mai mult. Ma uitam ce inseamna training-ul prin teatru, dans, mima. Mi s-a parut foarte interesanta ideea de a extrage din zona artei anumite mecanisme care capaciteaza individul. Combinatia intre arta si training se regasea chiar in denumirea companiei. Am lucrat cot la cot, impreuna cu Adriana, am facut o harta a nevoilor personale ale unor astfel de oameni – manageri de varf – si ce anume putem decupa si transplanta din zona de training a actorului in zona de dezvoltare personala a factorilor de decizie. Am ales apoi doar acele lucruri care folosesc leadership-ului creativ, acele lucruri care fac un lider sa fie un pic mai creativ, mai comunicativ, mai “multitasking”.

Ce-i trebuie unui regizor ca sa fie regizor si unui CEO sa fie CEO? De ce un actor foarte bun nu poate fi regizor?

“Regizorul este transparent in toate obiectele si elementele”.

Nu este o chestiune de ierarhie aici. Un actor si un regizor foarte bun in teatrul contemporan, Peter Brook, a declarat public faptul ca anumiti actori i-au dat ideea de baza a unor spectacole. Un actor bun este un creator la fel de mare ca si regizorul. Acum insa, din perspectiva aceasta, exista actori care pot deveni regizori pentru ca au o deschidere mai mare in a-i intelege pe ceilalti.  De regula, un actor foarte mare si foarte bun, dar care nu devine niciodata regizor, este un actor stapan pe tehnica lui, pe emotiile lui, care isi cunoaste foarte bine mecanismele, le gestioneaza impecabil si care se iubeste, ii plac foarte mult situatiile in care este valorizat. Pentru mine este mult mai impotant sa fiu in spate. Este si o zona de dorinta de a fi expus. Un actor are o dorinta mult mai mare de expunere decat un regizor. Regizorul are insa o dorinta mult mai intima, poate si mai mare decat a actorului, de a fi expus, la un alt nivel, pentru ca regizorul isi exprima mult mai mult din el, din dorintele, nevoile, aspiratiile sale. Intr-o piesa de teatru  sunt mai multe tipuri de aspiratii decat intr-un singur personaj. Dezvaluirea regizorului este complexa si totala. Un regizor se poate dezvalui mai abitir decat un actor care poate in spatele unui rol sa se si ascunda. Regizorul este transparent in toate obiectele si elementele.

Insa, in timp ce la finalul unui specatocl reusit regizorul ramane intotdeauna in spate, un CEO este mereu in fata. Ceea ce ne propunem prin aceste sesiuni de training prin tehnici teatrale, este reconectarea profunda a managerului de varf la el insusi, in asa fel incat sa fie capabil sa incube valorile organizatiei si nu sa fie doar o simpla imagine, dar sa le adapteze la sine, si astfel sa fie un individ mult mai satisfacut si implinit si personal nu numai profesional. Cele doua ipostaze care sunt vazute disjunct trebuie armonizate. Un CEO este in acelasi timp si o fiinta umana, cu aspiratii, dorinte si pasiuni.