Al şaselea simţ
Când ecuaţiile tradiţionale de business încep să dea erori, managerii de top trebuie să‑şi asume riscul de a porni în căutarea altor soluţii. Iar tehnicile împrumutate din teatru i‑ar putea ajuta să descopere noua „piatră filosofală“ a leadershipului.
“Ce facem aici nu e neapărat teatru şi nu e neapărat leadership, e o zonă de tangenţă, de interferenţă între cele două“, explică regizorul Dan Vasile, chiar înainte de a intra în rolul de maestru de ceremonii pentru cei şapte „top executive“ care au acceptat invitaţia la neobişnuitul curs de training, un soi de „demo“ organizat la mansarda clubului Cafepedia din piaţa Romană. În esenţă, adaugă el în timp ce reevaluează din ochi, cu un aer uşor nemulţumit, ultimele detalii legate de scena de lucru, workshopul le propune managerilor să exploreze lumea prin teatru, dincolo de setul de reguli rigide impuse de rolurile lor socio‑profesionale: aşa trebuie, aşa se fac lucrurile. Iar dincolo se află o calitate umană fragilă, impalpabilă şi greu de obiectivat: intuiţia.
„Noi propunem repunerea în linie a omului cu intuiţia, cu el însuşi“, intervine Adriana Boşcănici (foto, alături de Dan Vasile), Managing Partner la Trainart şi iniţiatorul proiectului, convinsă că această ofertă, aparent destul de neserioasă din perspectiva unui om îngropat în taskuri concrete, a stârnit interesul managerilor. Şi nu este prea departe de adevăr. „Pericol major şi incertitudine maximă“, aşa caracteriza Eugen Voicu, preşedintele Aviva Investors, în aprilie 2009, mediul de afaceri din România, într‑o dezbatere online pe tema leadershipului de criză.
[...]
| Share | Tweet |



