Blog

Lorand Balint – Despre cum imposibilul poate deveni posibil

Lorand Balint

Lorand Balint este Directorul de Marketing al Federatiei Romane de Handbal si una dintre persoanele care reuseste sa ii inspire pe ceilalti. De-a lungul timpului a ocupat mai multe functii in cadrul companiei Leo Burnett, este editorialist pe subiecte de marketing si profesor asociat in cadrul Programului MBA Romano-Canadian.

 

Trainart: Povesteste-ne pe scurt o situatie de viata in care te-ai simtit Empowered/Resourceful/Spectacular.

L.B.: La 14 ani cand l-am dat jos pe Ceausescu si am scapat Romania de comunism. Pe 22 decembrie dimineata ne-a scos maica-mea si pe mine si pe sora-mea (18 ani in ’89) sa luptam impotriva dictaturii. Ce nebunie era in fata sediului PCR din Brasov! Ce atmosfera! Si mama care ii intreba pe soldati daca ar avea suflet sa impuste niste copii ca cei doi pe care ii are ea alaturi. Cand au scos oamenii televizoarele la ferestre pe Castelului si am vazut scenele cu elicopterul plecand si am stiut ca am invins, am stiut ca in viata voi putea face orice voi vrea. De aici probabil si motto-ul meu: Daca vrei cu adevarat, poti! Bine, probabil si de la reclamele la Adidas Torsion care au venit la 6 luni de la Revolutie – in timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Italia 90.

 

Trainart: Care a fost cel mai mare risc pe care ti l-ai asumat in ultimul an?

L.B.: Nu prea am mai citit. In ultimul an am condus in paralel Leo Burnett Romania si am fost si Director de Marketing la FRH si m-am incarcat foarte mult astfel incat am citit putin. E un risc pentru ca in tot ceea ce fac ma ajuta sa am o viata bogata, un orizont cat mai larg de gandire si cartile asta ofera cititorilor.

 

Trainart: La ce valori de viata nu ai putea renunta niciodata?

L.B.: Intotdeauna am gandit ca, daca nimic major nu va interveni, mai am inca vreo 30 de ani de munca. Cred ca este esential sa am o credibilitate solida, sa stie oamenii ca se pot baza pe ceea ce zic.

 

Trainart: Ce ai face diferit daca nimeni nu te-ar judeca?

L.B.: Cel mai dur judecator al faptelor mele este oglinda si de ea stiu ca nu voi scapa niciodata. Nu prea tin cont de judecatile din jur, dar nici nu sar calul. Daca nu e un compromis prea mare, incerc sa nu-i ofensez pe oamenii care ar putea judeca anumite situatii diferit de modul in care o fac eu si ma adaptez situatiilor.

 

Trainart: Cand a fost ultima oara cand ai facut ceva pentru prima data?

L.B.: Azi. Dar nu a fost chiar de bine, puteam foarte bine fara experienta aceasta.

 

Trainart: Care este, in opinia ta, diferenta dintre “a trai” si “a exista”?

L.B.: Mi-am dat seama la un moment dat ca mi-e frica de inaltime. Am ramas chiar blocat pe un pod peste Dunare – secunde intregi nu am mai putut sa fac un pas. M-am concentrat, am reusit sa ma misc. Mi-am dat seama ca, desi nu este placut, pot exista cu asta si nu as avea prea mult de suferit. Dar am hotarat sa nu-mi asum ca pot trai cu asta si m-am expus masiv la “inaltime”: am mers in cele mai inalte cladiri, pe poduri, pe munti – am sfarsit prin a zbura cu deltaplanul deasupra Tijuca, in Rio de Janeiro, in Brazilia. Sfarsitul zborului a fost deasupra oceanului si am vazut ceea ce vad pescarusii din inaltul cerului. Am trait un moment exceptional.

 

Trainart: La ce intrebari cauti raspunsuri in viata?

L.B.: Ani la rand nu prea m-au caracterizat convingerile ecologice. Pana in urma cu cativa ani cand am ajuns in Brasov pe strada unde am copilarit si am ramas ca lovit de traznet pentru ca disparusera fabricile prin care imi petrecusem copilaria jucandu-ma cu prietenii de cartier. Au fost rase de pe fata pamantului si impactul asupra mea a fost naucitor. A fost momentul in care mi-am dat seama ca principalul pericol nu este ca vom muri din cauza schimbarilor climatice, ci ca s-ar putea sa supravietuim si sa traim intr-o lume care sa nu mai aiba nicio legatura cu lumea in care am trait si in care ne avem amintirile.

 

Trainart: Cum ti-ai denumi autobiografia si ce fraza ar fi imprimata pe coperta?

L.B.: “On the road again” Aventurile unui om care nu are stare – povestea proiectelor realizate de Lorand (Boți) Balint

 

Trainart: Daca ai putea calatori in timp, ce sfat i-ai oferi adolescentului Lorand Balint?

L.B.: Sunt momente in care ma intreb care o fi costul oportunitatii ratate cand vine vorba despre educatia mea. Mi-am dat seama in multe situatii ca am invatat tarziu si cu eforturi mari lucruri pe care ar fi trebuit sa le am de multa vreme in bagajul meu de cunostinte si experiente. Dar nu vad cum in Brasovul anilor 90 puteam obtine mai mult (ba chiar Saguna si Brasovul mi-au dat foarte multe pentru perioada respectiva). Mi-ar placea sa pot sa calatoresc in timp si sa ma uit dintr-un colt la adolescentul Boti, la oamenii din jurul lui, la locurile prin care trece. Dar nu m-as baga peste el, mi-ar placea sa retraiasca ceea ce am trait eu pana acum.

 

Trainart: Povesteste-ne despre o situatie in care ti-ai demonstrat ca imposibilul este posibil.

L.B.: Am povestit deja ca l-am dat jos pe Ceausescu. Si ca motto-ul meu este “Daca vrei cu adevarat, poti!” Imi amintesc acum discutii cu oameni din echipa mea: chiar crezi ca putem, din Bucuresti, sa fim agentia globala pentru clienti? Ce putem sa oferim sa ne aleaga pe noi? Si am demonstrat ca am avut ce oferi. Apoi, cand am inceput sa colaborez cu FRH au fost nenumarati oameni care mi-au explicat ca handbalul e terminat in Romania – pentru ca acum sa jucam cu nationalele Romaniei de toate varstele cu salile pline.

 

Foto Credit: Revista Biz

« Inapoi la articole