Ciprian Micu este Manager General in cadrul Obrist Eastern Europe din Timisoara, furnizor pentru cei mai mari jucatori de pe piata bauturilor racoritoare. Ciprian este un manager vizionar, dedicat dezvoltarii echipei sale. Si-a cladit fundatia profesionala urmand pasii tatalui sau, iar pasiunea sa pentru sportul de performanta l-a facut sa inteleaga mai bine ca “talentul te ajuta sa castigi meciuri, dar lucrul in echipa castiga campionate”.
Trainart: In ce moment al vietii v-ati hotarat sa alegeti aceasta cariera?
C.M.: De mic copil, avand model pe tatal meu care a fost ofiter de cariera si mai apoi a ocupat pozitii succesive de Director General, mi-a placut sa fiu organizat si sa fiu un leader pentru grupuri de oameni. Toate acestea mi s-au consolidat atunci cand am inceput sa fac sport de performanta si am inteles ca „rezultatul” conteaza foarte mult si este dat de echipa care are un antrenor bun. Mai mult, pe latura sportiva am fost si arbitru pentru o scurta perioada. Atunci am invatat sa decid rapid si corect, dar in acelasi timp sa fiu si flexibil/intelegator.
De altfel unul din criteriile mele definitorii atunci cand am fost angajat ca manager a fost acela ca am arbitrat. Odata pregatit pe bancile Facultatii am fost angajat ca Sef de Echipa intr-o firma de constructii si dupa numai un an imi incepeam cariera de Manager intr-o multinationala de rasunet : Shell.
La numai 27 de ani aveam 80 de angajati in subordine si cel mai bun sfat pe care l-am primit de la unul din sefii mei a fost : <<Fa acelasi management ca si cand ar fi business-ul tau „Ciprian S.R.L.”>>
Trainart: Care este cel mai mare factor motivator din viata dumeavoastra in momentul de fata?
C.M.: Rezultatul si drumul spre atingerea acestuia. Am dat un raspuns scurt, dar am invatat constant ca rezultatul aduce cu sine toate celelalte beneficii: multumire de sine, motivarea echipei, bunastare, implinire.
Trainart: Povestiti-ne despre un lucru nou pe care l-ati invatat recent despre propria persoana.
C.M.: Dintr-un recent studiu intern adresat echipei mele asupra abilitatilor mele manageriale am aflat si constientizat ca pretuiesc prea mult perfectiunea. Acesta este un lucru bun, dar in acelasi timp am invatat sa am rabdare pentru a obtine perfectiunea prin valorizarea diferentelor individuale ale fiecarui membru din echipa mea. Misiunea mea, acum, consta in a-i ajuta sa isi doreasca ei insisi dezvoltarea personala catre perfectiune.
Trainart: Care este cea mai benefica decizie pe care ati luat-o in ultimul an?
C.M.: Cea mai benefica decizie, in ultimul an, vine din aplicarea unei strategii coerente in ceea ce priveste dezvoltarea angajatilor si a planului de business. In ultimul an, pe un fundament mai consolidat al organizarii operationale determinat de dezvoltarea abilitatilor intregii echipe am obtinut rezultate mult mai bune in segmentul dezvoltarii relatiilor comerciale.
Trainart: Care este cea mai mare provocare cu care va confruntati in acest moment?
C.M.: Dezvoltarea portofoliul de clienti multinationali este o provocare constanta din ultimii doi ani, in cazul acesta fiind nevoie de strategii de lucru bine gandite si flexibile functie de posibilitatile de negociere si acces la factorii decizionali aflati in alte tari.
Trainart: Povestiti-ne pe scurt o situatie de viata in care v-ati simtit Empowered/Resourceful/Spectacular.
C.M.: In 1998 am fost ales sa particip la un proiect multinational de reducere de costuri si construirea unei baze de date comune intre fabrici pentru urmarirea necesarului de investitii.
Am reusit sa propun un proiect prin care am imbunatatit cu mai mult de 20% rezultatul financiar al firmei si sa particip la consolidarea unei baze de date care sa ofere alternative la necesitatile fabricilor. In urma rezultatului acestui proiect am primit o oferta de a lucra in strainatate direct de la CEO.
Trainart: Daca ati avea ocazia sa calatoriti in trecut, ce ati face diferit?
C.M.: As fi acceptat pozitia oferita mai sus. In mod sigur!
Trainart: Ce v-ati dorit dintotdeauna sa faceti, dar, din diferite motive, nu ati apucat?
C.M.: Mi-am dorit si inca imi mai doresc sa imi fac un atelier de personalizare autovehicule clasice. Aceasta este pasiunea mea si chiar daca nu am atelierul, ma simt mandru ca mi-am construit o masina pe care am personalizat-o dupa un proiect elaborat de mine. Este si acesta un pas….
Trainart: Care este aspectul pe care ati dori cel mai mult sa il vedeti schimbat la oameni?
C.M.: As dori ca oamenii sa invete ca schimbarea vine din interior si nu de la altii. Mi-as dori ca fiecare sa se reconecteze cu sufletul launtric si sa caute aici resursele pentru a deveni mai buni in toate aspectele vietii lor. Cred ca asa ar ajunge sa gaseasca fericirea.
Trainart: Daca ati putea alege o personalitate din toate timpurile si zonele geografice pentru a purta o discutie academica, care ar fi aceasta si de ce?
C.M.: Steve Jobs. Pentru ca reprezinta excelenta in viziune si inovatie combinata cu nonconformismul, dedicarea si ambitia pentru implinirea visurilor.
Ciprian Micu intruchipeaza portretul unui lider model, cautand in mod constant sa imbunatateasca reteta autentica a managementului.
« Inapoi la articole