Denisa Tudor este specialist in comunicare si, in prezent, reuseste sa jongleze cu succes functia de Global Online Campaigns Manager pe care o detine in cadrul companiei Bitdefender si catedra de profesor in cadrul universitatii SNSPA. Denisa cultiva cu multa pasiune creativitatea si inovatia, iar relatiile interumane reprezinta pentru ea temelia profesionala.
Trainart: Care este cea mai dificila parte a profesiei ta?
D.T.: Ca specialist, cea mai dificila parte e coordonarea oamenilor si luarea deciziei cand vine vorba despre mesajele de comunicare. De cealalta parte, ca profesor, cel mai dificil este sa atragi si sa mentii atentia studentilor. Cred ca in ambele cazuri este vorba de managementul oamenilor, insa tacticile pe care le folosesti sunt usor diferite. In ambele cazuri vorbim de adaptarea comunicarii pentru caractere umane diferite si mentinerea interesului. Iar asta se poate intampla doar daca le oferi informatii pe care ei le considera interesante sau actuale. Nu cred ca exista un moment in care sa spui ca ai depasit limitele acestea pentru ca sunt situatii care te fac sa te mulezi pe noi contexte.
Trainart: Ce te inspira sa fii creativa?
D.T.: Oamenii. Creativitatea vine cand nu te astepti. Cu toate astea, nu cred in inspiratia de moment, ci, mai degraba, cred ca pentru a fi inspirati si inspirationali, este necesar sa ne mentinem mintea antrenata. Apropo de antrenament, am incercat regula cu invatatul unui catren in fiecare seara, dar nu am reusit sa mentin obiceiul, insa pot spune ca functioneaza. Stimuleaza memoria si concentrarea. Cred cu tarie ca inspiratia vine din foarte multa lectura si asta nu inseamna sa copiezi, ci sa poti veni cu ceva nou, diferit, stiind ceea ce exista. Altfel nu poti sa realizezi ceva relevant pentru ca nu ai o baza pe care sa construiesti.
Trainart: Cum arata o zi obisnuita din viata Denisei Tudor?
D.T.: Aglomerata. Fara exceptie. E ca o fuga continua. Cred ca daca mi-as pierde carnetelul de “musai list” as fi pierduta. Ma trezesc, merg la birou, imi vad de activitatile in derulare. Dupa birou continua lucrul de acasa pentru “cealalta profesie”, cea academica. Pe scurt: stiu cand incepe, dar niciodata nu stiu cand se termina.
Trainart: Povesteste-ne despre ultima situatie de criza de care te-ai lovit si cum ai gestionat-o.
D.T.: Nu stiu daca sunt neaparat situatii de criza. Firea-mi este sa ma agit pentru toate activitatile in care ma implic. Sunt perfectionista si-atunci, de multe ori eu si timpul ne duelam si presiunea timpului creeaza contextul unei crize. Insa, de o situatie de criza ca la carte imi amintesc de cand lucram in agentie si batea ceasul pitch-ului si ne-am mobilizat toata echipa sa finalizam materialele. Eu eram nodul de centralizare a informatiilor si trebuia sa ma asigur ca a noastra prezentare este coerenta si are un inceput si sfarsit.
Trainart: Care consideri ca sunt 3 calitati esentiale pe care trebuie sa le detina o persoana care lucreaza in comunicare?
D.T.: Empatia – fiind o forma de cunoastere a altuia si de intelegere poate conduce la o comunicare eficienta. Spiritul critic – fiind capacitatea de a discerne ceea ce spunem noi insine, dar si raspunsurile pe care le primim. De notat faptul ca e vorba de spiritul critic constructiv, pe cel distructiv cu usurinta il putem avea, mai ales daca nu ne intereseaza finalitatea procesului. Si a treia, dar nu cea din urma: adaptabilitatea, capacitatea de a te adapta contextelor si situatiilor diferite, oamenilor diferiti, problematicilor diferite.
Trainart: Care este definitia ta pentru succes?
D.T.: Am sa incep print-o negatie. Nu-i indicat, dar vreau sa punctez acest lucru. Succesul nu e o destinatie unde trebuie sa ajungi, ci poate fi definit ca un frumos buchet de flori. Succesul poate fi o suma de reusite, mai mici sau mai mari pe care le adun, pe parcursul calatoriei nestiind unde ma vor duce, explicit. Fiecare reusita e ca o floare, floare cu floare, adunate rand pe rand, vor forma un buchet frumos. Si vreau si chiar ma straduiesc sa ma bucur de fiecare floare, de fiecare mica reusita. Sa ma bucur de calatorie, nu sa raman blocata pe destinatie, asta este cel mai important pentru mine.
In principiu, cred ca problema e ca incepem sa definim succesul ca pe un ideal de neatins si ne blocam pe definitie si nu mai stim sau uitam sa vedem parcursul lucrurilor. Octavian Paler, in cartea ”Viata pe un peron”, expune magistral aceasta idee a transformarii succesului intr-un scop in sine prin metafora cu gara si trenul: Asteptam prea mult un tren incat ne-am epuizat in asteptare si nu mai avem nici macar minimum de energie sa ne bucuram de sosirea lucrului asteptat. Cred ca asta este capcana majora cu stabilirea unei definitii a succesului. Uitam sa ne bucuram de fiecare zi.
Trainart: Povesteste-ne pe scurt o situatie de viata in care te-ai simtit empowered/resourceful/spectacular.
D.T.: Sunt multe momente. Si toate care-mi vin in minte sunt de la catedra. Cred ca unul dintre momente a fost la inceputul anului universitar trecut cand am tinut o prelegere studentilor ce tocmai intrau pe bancile facultatii despre paralela dintre viata de agentie si pasii pe care ii parcurgi in viata de student si a fost empowering pentru ca foarte multi studenti au venit, la final, si mi-au multumit ca i-am inspirat si ca le-am dat o doza de entuziasm si energie pentru inceputul vietii lor universitare. Atunci cand inspir oamenii simt ca sunt utila, ca pot da mai departe putinul sau multul pe care-l stiu si simt asta de fiecare data cand primesc feedback de la studenti. Fie dupa cursuri fie, de multe ori, pe Facebook sau email. Sunt studenti care-mi cer sfaturi despre angajare. Sunt studenti care mi-au scris dupa 2 ani de cand nu ne-am mai vazut sa-mi spuna ca le-am schimbat viata si ca am fost persoana care a generat aceasta schimbare. Este un sentiment minunat. Sa fii util.
Trainart: Ce pretuiesti cel mai mult la persoanele din jurul tau?
D.T.: Sinceritatea si sa simt ca omul in tot ce spune si face e bine intentionat.
Trainart: Ce actiune ai intreprins ultima data cand te-ai uitat la ceas si ai realizat ca ai pierdut firul timpului?
D.T.: Primul moment e de agitatie maxima. In al doilea imi dau seama ca nu pot pierde nici macar o secunda… si, pe baza adrenalinei, intru in lucru la foc automat. Ultima data trebuia sa fac o prezentare. Aveam impresia ca degetele zboara pe tastatura in momentul in care mi-am dat seama ca timpul nu mai e atat de darnic cu mine.
Trainart: Cu ce personaj din cinematografie/teatru consideri ca te asemeni cel mai mult si de ce?
D.T.: Imi plac foarte mult animatiile. Mai ales cele cu talc. Si primul personaj care-mi vine in minte acum este Joy din Inside Out, o animatie care mi-a placut foarte mult. Avem in comun doua aspecte principale. Prima: dorinta continua de a face lucrurile sa mearga bine cu toate resursele necesare si, a doua: intelegerea ideii prezentei tristetii in viata noastra ca utila pentru a aduce, in anumite momente, cooperarea si a te face sa pretuiesti, cu adevarat, ceea ce ai. Una rece, una calda. Important este rezultatul sau rezultanta din aceste experiente tip sandvis.
Peter Drucker spune ca “cel mai important lucru in comunicare este sa auzi ceea ce nu s-a spus”, Denisa Tudor este una dintre persoanele care detine aceasta abilitate si, condimentata cu un continuu interes pentru oameni si o curiozitate tipica, reuseste sa intruchipeze portretul unui om ERS.
« Inapoi la articole