Blog

Manuela Plapcianu – Lucrurile remarcabile se intrupeaza fara premeditare, fara prea mult zgomot, fara reflectoare

Manuela Plapcianu

Colectionar de arta din 1985, CEO Artmark din 2009 si actionar al Casei de Licitatii Artmark, peste 15 ani de functii in conducere si o pasiune pentru frumos, Manuela Plapcianu este o adevarata „leader on heels”. Conversatia mea cu ea m-a purtat, parca, intr-o calatorie temporala, intr-un decor feeric in stil victorian, unde ceaiul este servit in cesti de argint si in atmosfera curge „Aida” a lui Verdi.

Trainart: Acum 6 ani ai ales un alt drum in cariera ta. Care au fost cele mai dificile obstacole pe care le-ai depasit, trecand de la domeniul de banking la cel al artei?

M.P.: In vremea aceea era multa devalmasie in piata de arta, multa inocenta, multe locuri goale, multa zavistie. Eram destul de singura cu nevoia mea de rigoare, de transparenta, de predictibilitate… Si iata ca acum piata de arta arata cu totul altfel, s-a democratizat si s-a profesionalizat, beneficiind de toate instrumentele unei piete functionale: indexul pietei de arta, indici, fond de investitii in arta, platforme de accesibilizare si informare. Tot din impactul inceputului, probabil ordinele de marime foarte vocale in piata de arta, dar infinit mai mici fata de cele cu care eram obisnuita in banking. Toate celelalte tin de antreprenoriat si pionierat intr-un domeniu putin articulat inainte de 2009. Antreprenoriatul care te tine treaz 25 de ore din 24, pionieratul care te ademeneste intru toate greselile posibile!

Trainart: Sursele oficiale (n.red. Mediafax) au anuntat ca planuiesti sa te retragi din functia de CEO si presedinte Artmark pentru un proiect in antreprenoriatul social din domeniul educatiei. Cu ce obiective pornesti la drum?

M.P.: Intr-un fel mi se pare ca misiunea mea „executiva” in piata de arta a fost indeplinita. Sapte companii in sase ani, 80% din piata tranzactiilor publice, profesionalizarea si democratizarea pietei… Cred ca acum este mai multa nevoie de mine in alta parte. Si nu, acesta nu este un proiect, pentru ca un proiect are un inceput si un sfarsit, iar educatia… Este vorba despre un program educational complementar invatamantului formal, care ofera copiilor cu varste cuprinse intre 5 si 14 ani, sanse mai mari de integrare sociala, deprinderi si reflexe de adaptare la o lume tehnologizata. Programul se va desfasura pe o perioada de aproximativ 5 ani si se adreseaza unui numar de peste 400.000 de copii din familii sarace, in special din zonele rurale.

Trainart: Ocupand functii importante de-a lungul carierei tale, care consideri ca ar fi “reteta succesului“?

M.P.: Nu, sub nicio forma nu cred in retete ale succesului. Intai de toate realitatile externe ori realitatile interne sunt atat de particulare in complexitatea si dinamica lor greu de modelat, incat nu, chiar nu putem vorbi despre retete. Putem vorbi despre studii de caz, putem vorbi despre greselile noastre, putem vorbi despre cum sa continui sa zambesti simetric sub vremuri asimetrice. De fiecare data este altfel. Antreprenoriatul este despre a face, mai putin despre iluzii ori reflectare.

Aproape toti cei 95% din antreprenorii al caror business rezista mai putin de un an (cum spun ultimele statistici) sunt iscusiti, tenaci, inspirationali, adaptabili, nelinistiti, cu instincte de business care nu atipesc niciodata, cu valori si strategii generoase, cu stiinta executiei, responsabili, curajosi, cu un aparte simt pentru oameni, clienti, piete, cu proiecte personale perfect suprapuse peste cele profesionale… Regasim la fiecare dintre ei exuberenta adaptabilitatii, canoanele pionieratului, neindestularea, coerenta intre realitatile din capul lor, realitatea afacerilor proprii, realitatea pietei, realitatea vremurilor, cumpanesc cu luciditate intre ambuteiajul oportunitatilor imediate si trufia hartilor pe termen lung… Plus toate efectele colaterale. Si totusi…fiecare antreprenor cu cearcanele lui! Lucrurile remarcabile se intrupeaza fara premeditare, fara prea mult zgomot, fara reflectoare. Sunt o consecinta, daca sunt!

Nu te trezesti intr-o dimineata si-ti spui, astazi vreau sa fiu erou, ori astazi vreau sa ma indragostesc sau astazi vreau sa pornesc un business de success…nu poti sa-ti planifici aceste lucruri, mai trebuie sa se alinieze si planetele, mai e nevoie de multe lucruri. Iar acest remarcabil, cauza a prea uzatului succes, orice ar insemna el, nu este despre ce si cum cu viata proprie, ci probabil, despre cum influentam viata celorlalti, urmele pe care le lasam, grauntele acela de inspiratie roditoare.

Trainart: In comparatie cu celelalte piete est-europene, cum vizualizezi piata actuala de arta din Romania?

M.P.: Piata de arta este, intr-un fel, o masura a gradului de respirabilitate a unei tari, a normalitatii in ultima instanta. Preocuparea pentru frumos, nevoia de identitate culturala tin de firesc intr-o societate asezata.

Vestea buna este ca suntem o piata emergenta, care beneficiaza de un cadru european din punct de vedere al instrumentelor de profesionalizare si accesibilizare a pietei, ca in 5 ani piata de arta romaneasca a crescut de sase ori, ca in ultimii trei ani publicul galeriilor, muzeelor ori caselor de licitatie aproape s-a dublat. Vestea mai putin buna este ca suntem departe de pietele din jurul nostru (Ungaria ori Polonia) din punct de vedere al volumelor tranzactionate ori a recordurilor de autori consacrati, ca in ultimele 18 luni piata a intrat intr-un fel de deprimare din punct de vedere al volumelor tranzactionate, ce-i drept prin numarul mai mare de tranzactii si pare ca din februarie se vad semne de revigorare.

Pe de alta parte, mai ales in ultimii ani asistam la o efervescenta a ideilor, proiectelor si platformelor culturale. Institutiile culturale, galeriile, spatiile alternative de arte vizuale sunt mai interconectate ca oricand cu institutii europene semnificative. Artistii romani contemporani sunt din ce in ce mai vizibili in expozitii si muzee prestigioase, atrag atentia prin recorduri de tranzactionare la nivel mondial, sunt premiati sonor ca de exemplu Mircea Cantor, Robert Muntean, Iulia Sorina Nistor, Dumitru Gorzo, Dan & Lia Perjovschi, Daniel Nicolae Djamo, Valeriu Mladin, Silvia Traistaru, Alina Ondin Slimovschi, Nicolae Mircea, Victor Man, Ion Grigorescu, Geta Bratescu, Adrian Ghenie si multi, multi altii.

Trainart: Colectionezi arta din anul 1985, exista un obiect pe care ai dorit dintotdeauna sa il adaugi la colectia ta?

M.P.: Nu sunt un colectionar de portofoliu, nu reactionez neaparat rece, lucid si sub pretiozitatea rabdarii, ma fixez pe o anumita lucrare mai degraba spontan si visceral…Si da, exista intotdeauna o noua lucrare fara de care se sfarseste lumea! Noroc ca de fiecare data este alta si lumile acestea se reintegreaza caleidoscopic, tot de fiecare data. Foarte des, epilogul si prologul se suprapun…Ca de exemplu in cazul lui Tracy Emin. Imi doream o lucrare cu semnatura ei, dar n-am urmarit-o obsesiv prin toate licitatiile londoneze, s-a intamplat sa ma intersectez pur si simplu cu ea si sa ma fixez pe o lucrare de-a ei…Ca orice iluzie a posedarii, totul incepe intai in capul nostru…

Trainart: Care a fost cea mai spectaculoasa licitatie gazduita de Casa Artmark?

M.P.: Imaginati-va Licitatia de Iarna din 2013, imaginati-va Ateneul Roman, plin, fosnind adrenalitic. Imaginati-va 134 loturi adjudecate consecutiv, recorduri pentru Luchian, Tonitza, Darascu, o rata de adjudecare de peste 97%… Spectaculoasa a fost si Licitatia de Impresionism si bijuterii in Duplex Mamaia-Monaco, ori Duplexul Romania-Moldova, ori Licitatia de Masini de colectie. Pentru noi, toate licitatiile au fost si vor fi spectaculoase. Fara exceptie, cel putin pana la strigarea ultimului lot din licitatie. Tematica generoasa care pe langa plastica a integrat licitatii de carte veche, iluminism, cabinetul de curiozitati, erotica, arta decorativa, banda desenata, fotografie, iudaica, ceasuri vechi, jucarii, Romania Regala, Epoca de aur, vinuri de colectie si multe altele. Fiecare dintre aceste teme te duce intr-o alta poveste, reconfigureaza o alta lume. Ne este frica de fiecare data. Va aprecia publicul aceasta noua tema? Pana in ultima clipa se fac pariuri de orice fel. Ca de obicei, unii castiga, altii pierd.

Trainart: Ai putea face o “radiografie“ a tendintelor si gusturilor pe care romanii le au in materie de arta?

M.P.: Nu, nu pot face asta, pentru simplul fapt ca fiecare colectionar se raporteaza altfel la obiectul pasiunii lui. Cati colectionari, atatea obiceiuri, atatea pasiuni, atatea contradictii, atatea amoruri, atatea deconstruiri ale frumosului, atatea inepuizabile cautari, atatea dependente… Este o relatie atat de personala cu toate firestile accente de unicitate, cu inevitabile deliruri axiologice, incat orice radiografie colectiva, ar pune presiune si ar limita insasi natura si esenta colectionarismului.

Trainart: Povesteste-ne pe scurt o situatie de viata in care te-ai simtit empowered/resourceful/spectacular.

M.P.: Urmeaza un raspuns gresit, trufas…asumandu-mi reactiile psihologilor, adevarul este ca intr-un anumit fel asa ma simt aproape tot timpul. Altfel n-as putea avea o asa relatie relaxata cu limitele.

Trainart: Se spune ca pentru o femeie cu o cariera de succes, nu exista echilibrul viata profesionala-viata privata. Ce parere ai despre acest fapt?

M.P.: Echilibrul in sine esueaza in static, adica in inchis, iar relatia dintre privat si profesional, asa despartita, aluneca in schizoidie. Nu poti sa fii nelinistit si insomniac in viata profesionala si in cea personala sa mimezi lesinul si sa casti incontinuu. Nu suntem in mai multe feluri. Cum nu suntem indragostiti de la ora 3 p.m. la 4 p.m., la fel nu putem fi preocupati de un anumit proiect, doar la ore fixe…Exista prioritati, eventual o dinamica a prioritatilor bine temperate, un not to do list, bine controlat, o suprapunere fericita a proiectului personal cu cel profesional…

Trainart: Ce sfaturi le poti oferi tinerilor colectionari?

M.P.: O colectie este mai mult decat orice, un exercitiu personal, subiectiv, emotional, un metabasm … Asa ca sfaturile nu prea se potrivesc aici. Ca in orice domeniu, cunoasterea, cautarea, curiozitatea, energia inepuizabila pentru cercetare si informare pot face diferenta. Colectionarismul nu inseamna neaparat investitie in arta (oricat de ademenitoare ar fi, mai ales in pietele emergente), cum nu inseamna neaparat profilare, statut ori mondenitate. Sleaul originar al colectionarismului, talcul lui primordial, tin in primul rand de nevoia de frumos, de identitate culturala, de gustul personal. O sigura orientare in labirinturile colectionarismulu tine de un bun dozaj intre pasiunea fara margini si luciditatea informarii corecte.

Trainart: Care sunt micile placeri ale vietii sau poate tabieturi la care nu ai putea renunta?

M.P.: Imi place sa cred ca n-am tabieturi ori ca as putea renunta usor la ele. Si poate chiar as putea sa o fac. Dar de ce? N-ar fi pacat sa dispara de pe fata pamantului ciocolata ori blues–ul, ori Bang&Olufsen ori pieptul de rata ori Mezzo ori portvisitul meu de argint migalit acum 140 de ani intr-un atelier austriac?

Trainart: Daca ai avea ocazia sa porti o conversatie cu 2 mari artisti ai tuturor timpurilor si zonelor geografice, care ar fi acestia si de ce?

M.P.: Cu toti…evident cu toti. N-o sa ma puteti opri…cu Paul Klee, Cy Twombly, Raymond Pettibon, Maurizio Cattelan…Nu stiu daca se cuvine sa va spun despre ce as vorbi cu ei, dar dintre cele ce se pot povesti si dau bine in interviuri, probabil cu Klee n-as putea sa nu ating si raportul dintre muzica si arta in artele vizuale, cu Cy Twombly n-as putea sa nu combat despre primitivism si impostura, cu Remon Patibon despre antibenzi desenate si punk rock, cu Maurizio Cattelan despre meteoriti, vampiri, punch line si arta…

Trainart: Daca ar fi sa alegi din multitudinea de personalitati feminine din Romania care sa apara pe o bancnota romaneasca, pe cine ai alege?

M.P. Presupunem c-ar fi o bancnota importanta. Atunci, mama mea. Sau orice mama, cu multe plase, rabdatoare, incercanata, ingrijorata, truditoare, pururi iertatoare, luand-o mereu si mereu si mereu de la capat, orice necunoscuta mama. Sau orice profesoara daruita elevilor ei, o profesoara nestiuta de nimeni…de care doar elevii ori studentii ei isi mai amintesc. Poate.
Intr-un cu totul alt registru n-as exclude-o nici pe Miorita, asumata, privita in ochi de cate ori cumparam o paine neagra bio, cum altfel, si platim cu bancnota cu pricina.

Iar daca vreti musai un nume pentru colectia de femei cu majuscula, atunci sa fie Cecilia Cutescu Stork pentru ca este prima femeie profesor la o universitate de arta de stat din Europa, pentru neasemuitul ei elan vital si, nu in ultimul rand, pentru ca facea cel mai bun kranz de pe strada ei…

Henry Ford spunea ca cei mai multi oameni se gandesc la succes in termeni de a primi, in ciuda faptului ca succesul presupune a darui. Prin efervescenta ei naturala si atitudinea pozitiva, Manuela Plapcianu reuseste sa intruchipeze portretul unui om ERS – automotivat, inovator si memorabil.

« Inapoi la articole